Sa imi asum povestea vietii mele si sa ma iubesc pe mine insami de-a lungul acestui proces.
Brene Brown
Sunt Alina Cristina Mihai – prima nascuta intr-o familie cu patru fete. Copilaria mea a fost la fel de obisnuita ca a oricarui alt copil. Am avut si am parinti simpli, dar foarte iubitori. Sa ai patru fete, nu-i asa simplu daca nu le si iubesti, nu?
Inainte de fotografieAm inceput sa fotografiez din pasiune si curiozitate inca din facultate. Pana sa apara camerele digitale, nu stiam prea multe despre “ce” si “cum” in acest domeniu.
In timpul liceului, tin minte ca eram pasionata de moda si aveam o colectie impresionanta de reviste din domeniu pe care stateam sa le rasfoiesc ore in sir, gandindu-ma la cat de mult mi-ar placea sa devin designer. In acest sens, am terminat Facultatea de Design Vestimentar in cadrul Universitatii Nationale de Arte Bucuresti.
Parintii mei nu au avut niciodata inclinatii artistice, insa m-au sustinut tot timpul in ceea ce am ales sa fac, chiar daca a durat ceva timp “cautarea mea”. Inca de mica mi-am dezvoltat latura creativa, tin minte ca tot timpul improvizam si imi faceam de lucru cu orice obiect gaseam prin casa.
Am lucrat o buna perioada de timp intr-un atelier de design floristic in cadrul unei agentii de organizari de evenimente unde am invatat despre cum se pune la punct o nunta de la A la Z, fiind placut impresionata de imbinarea dintre diversitate – creativitate si nota mereu “personala” a fiecarui eveniment.
Fotografia de nunta, cea pe care am descoperit-o in urma cu sapte ani a fost meseria care mi-a starnit cel mai mult interesul si curiozitatea si am ales sa-mi indrep atentia si energia intr-acolo. La doi ani dupa terminarea facultatii, am urmat un curs de fotografie si apoi am ales sa investesc si financiar in aceasta pasiune, achizitonandu-mi echipament profesional.
Nu mi-am inchipuit niciodata ca voi face ceea ce fac astazi, dar sunt foarte recunoscatoare pentru intregul parcurs profesional de pana acum.
A fost provocator sa incep aceasta noua etapa in viata mea pentru ca mi se parea o imensa responsabilitatea si, ca orice lucru nou, implica teama de a nu reusi, frica de a risca, de a esua.
E un domeniu care necesita multa rabdare, atat in a “te face cunoscut”, cat si in lucrul cu oamenii, insa, in acelasi timp, e foarte implinitoare bucuria si entuziasmul mirilor atunci cand le trimit fotografiile celui mai semnificativ eveniment din vietile lor.
Intampin provocari cu fiecare nou proiect si pentru fiecare nou sezon: fie ca sunt zile de nunta in care vremea sau ceea ce se intampla nu iese tocmai cum era planificat, fie perioadele aglomerate in care e dificil sa-mi gasesc suficient timp pentru odihna si relaxare. Dar, poate cea mai mare provocare consta in faptul ca lucrez inca singura la toate proiectele, implicarea mea ca fotograf pentru fiecare eveniment fiind de 100%.
Ideea de a a avea si a-mi dezvolta un business personal a venit foarte natural. Facand fotografie din pasiune, am incercat instictiv sa realizez anumite lucruri pe care apoi le citeam prin carti sau in diverse articole de specialitate.
Am fost autodidacta in mare parte, dar am apelat si la alte persoane sau materiale pentru a cere sfaturi sau a gasi raspunsuri in momentele in care “m-am lovit” de neclaritati sau de intrebari fara raspuns.
Cred ca fiecare noua afacere, in oricare domeniu de activitate, prezinta zone de risc, dar, probabil, atunci cand risti mult, castigi si inveti mai mult.
Riscul in ceea ce ma priveste a fost sa-mi asum responsabilitatea maxima de a face exclusiv fotografie, evitand, pe cat posibil, sa compar afacerea mea cu alta sau chiar cu alti colegi de breasla.
Pentru mine, lucrul care conteaza cel mai mult si care imi aduce cea mai mare satisfactie este ca am privilegiul de a imbina pasiunea cu jobul si, mai mult, ca lucrez mereu cu oameni frumosi si iau parte la un eveniment atat de important din viata lor.
Din punctul meu de vedere, succesul unei afaceri inseamna sa cresc constant in prestarea unor servicii creative de calitate pentru fiecare proiect in parte.
Photo Credit si Autor:
Corina Mărgărit
Imi amintesc amuzata acum de perioada copilariei mele, pe cand ma plimbam prin casa cu diplomatul tatalui meu si vorbeam la telefon spunand ca am intalniri si ca sunt grabita. Am stiut, se pare, de pe atunci ca telefonul mobil avea sa fie inventat. Am stiut, oare, si ca asa va arata viata mea profesionala mai tarziu?